Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

CINCI STRĂNI LUAȚI ÎN CUSTODIE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

14 iunie 2023

Poliţiştii de imigrări din Bucureşti au introdus ieri în Centrul de Cazare a Srăinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre, cinci bărbaţi, care au fost transferaţi din Austria, respectiv din Germania în baza Regulamentului Dublin.

Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 24 și 41 de ani, din Bangladesh, Nepal și Siria, sunt bănuite de infracțiunea de trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Acestea au fost preluate ieri de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă – Otopeni.

La ieşirea din ţară, pe numele bărbaților va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

ÎN ULTIMELE DOUĂ ZILE, 16 STRĂINI ÎMPOTRIVA CĂRORA AU FOST EMISE DECIZII DE RETURNARE DE PE TERITORIUL ROMÂNIEI AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CADRUL CENTRELOR DE CAZARE A STRĂINILOR LUAȚI ÎN CUSTODIE PUBLICĂ ARAD ȘI OTOPENI

Sari la conținut