Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

CETĂŢENI STRĂINI ÎN SITUAȚII ILEGALE, PE RAZA MUNICIPIULUI FOCȘANI

19 septembrie 2019

Poliţiştii de imigrări din Vrancea, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Vrancea au depistat, pe raza municipiului Focșani, 4 cetățeni străini, 3 bărbați și o femeie, din Republica Moldova, care practicau cerșetoria sub paravanul unor activități de voluntariat. Pe numele celor 4 au fost emise decizii de returnare, fiind conduşi sub escortă până la punctul de trecere a frontierei de stat şi aplicată interdicţia nepermiterii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni. Aceștia au fost sancționați cu amendă în valoare de 500 lei de fiecare.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Vrancea au desfășurat, la data de 18 septembrie a.c., o acţiune în cooperare cu politiștii din cadrul  Poliției municipiului Focșani, pe linia prevenirii şi combaterii şederii şi muncii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii au depistat, în aproprierea mai multor centre comerciale de pe raza municipiului Focșani, 4 cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 30 şi 63 de ani, din Republica Moldova, care sub paravanul unor activități de voluntariat practicau cerșetoria solicitând sume de bani pentru copiii cu probleme de sănătate.

Ca urmare a celor constatate și ținând cont de faptul că străinii nu respectau scopul intrării în România, poliţiştii de imigrări au emis pe numele celor 4 străini, decizii de returnare sub escortă, aceştia fiind conduşi până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România în termen de 24 de ore. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele lor, a fost instituită măsura de nepermitere a intrării în ţara noastră, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni, pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale în domeniu, comunicând la tel./fax 0237207306, 0237207304 sau vizitând site-ul public la adresa http://igi.mai.gov.ro/.

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI VRANCEA

ULTIMA
ORĂ

ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN SEZONUL ESTIVAL

Sari la conținut