Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

CETĂȚEAN TURC, DEPISTAT CU ŞEDERE ILEGALĂ PE RAZA JUDEȚULUI DÂMBOVIŢA

19 martie 2019

Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat un bărbat de 31 de ani, din Turcia, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Acesta a fost sancționat contravențional și obligat, prin decizie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Dâmboviţa, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, au desfăşurat, la data de 19 martie a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii au depistat pe raza localității Găești, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Turcia, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii legale pe teritoriul României. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta a intrat legal în România în baza unei vize de scurtă ședere în scop de afaceri, însă, la expirarea perioadei legale de şedere, nu a părăsit teritoriul ţării.        

Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestuia o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile. Totodată, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 400 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, comunicând la tel./fax 0245207506 sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA

ULTIMA
ORĂ

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 48 DE ORE

Sari la conținut