Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

CETĂȚEAN STRĂIN, DEPISTAT CU ȘEDERE ILEGALĂ ÎN BRAȘOV

6 iunie 2018

Polițiștii de imigrări din Brașov au depistat un bărbat, din Republica Moldova, care nu mai îndeplinea condițiile pentru care i se aprobase dreptul de ședere. Străinului i-a fost revocat dreptul de ședere acordat și pe numele său a fost emisă decizie de returnare prin care este obligat să părăsească țara în termen de 30 zile.

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului  Brașov au efectuat, la data de 05 iunie a.c., o acțiune cu forțe proprii pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor pe raza de competență.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii de imigrări, au depistat, pe raza Municipiului Brașov, un bărbat, în vârstă de 23, din Moldova care nu mai îndeplinea condițiile pentru care i-a fost acordat dreptul de ședere în România.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, străinul a fost student la o universitate din Brașov, la începutul anului universitar 2017/2018 a fost exmatriculat, nemaiavând astfel calitatea de student, scop în care îi fusese acordat dreptul de ședere.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări, i-au revocat dreptul de ședere, fiindu-i emisă o  decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara noastră în termen de 30 zile. La ieșirea din țară, pe numele său, va fi aplicată interdicția de a mai intra în România, pentru o perioadă de 1 an, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Totodată, vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la nr. de telefon 0268407500 int.20356 şi tel./fax 0268324288.  sau vizitând site-ul www.igi.mai.gov.ro.

SERVICIUL DE IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI BRAŞOV

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE REFERITOARE LA CONDIȚIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN CETĂȚEAN STRĂIN DACĂ DOREȘTE SĂ VINĂ ÎN ROMÂNIA ȘI SĂ RĂMÂNĂ PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE

Sari la conținut