Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

CĂSĂTORII DE CONVENIENȚĂ, DEPISTATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CONSTANȚA

2 noiembrie 2020

Polițiștii de imigrări din Constanța, în urma activităților specifice, au refuzat prelungirea dreptului de ședere pentru 2 bărbați, din Republica Moldova și Tunisia, în urma constatării căsătoriilor de conveniență încheiate cu două tinere românce. Pe numele cetățenilor străini au fost emise documente administrative de înștiințare a refuzului privind prelungirea dreptului de ședere, cetățeanul tunisian are obligația să părăsească teritoriul României până la expirarea dreptului de ședere conferit de documentul eliberat de un stat membru U.E., iar cetățeanul moldovean nu se mai află pe teritoriul României.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Constanța au refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României a cetățeni străini, în vârstă de 21, respectiv 25 de  ani, din Tunisia și Republica Moldova, în urma constatării căsătoriilor de conveniență cu două tinere românce.

Cetățeanul tunisian și-a cunoscut soția, în vârstă de 27 de ani, într-un stat membru UE, iar cetățeanul moldovean a cunoscut-o pe actuala soție, în vârstă de 21 de ani, prin intermediul unei rude apropiate, după intrarea în România. Căsătoriile au fost încheiate în faţa ofiţerului de stare civilă român, ulterior cuplurile prezentându-se cu documentele necesare la sediul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Constanța, în vederea solicitării prelungirii dreptului de şedere, în calitate de membru de familie a unui cetăţean român.

Conform procedurilor, poliţistii au început verificările specifice în cazul celor două cupluri, au efectuat  vizite la domiciliile conjugale declarate, iar în urma interviurilor, considerate instrumente importante în reliefarea vieţii reale de familie, au reieşit neconcordanţe în declaraţiile acestora. În ambele situații polițiștii au concluzionat faptul că, aceste căsătorii au fost încheiate de conveniență cu scopul obținerii unui document care să le ateste șederea legală în țara noastră.

Urmare a celor constatate, conform legislației în vigoare, polițiștii de imigrări au refuzat prelungirea dreptului de ședere a străinilor, pe numele lor fiind emise documente administrative de înștiințare a refuzului. În cazul cetățeanului tunisian, acesta are obligația de a părăsi teritoriul României până la data expirării dreptului de ședere obținut în baza unui document emis de un stat membru, iar cetățeanul moldovean a părăsit  țara noastră înainte de finalizarea procedurilor.

Pentru a preîntâmpina astfel de situații, Inspectoratul General pentru Imigrări întreprinde toate măsurile necesare pentru prevenirea, descoperirea și combaterea acestei practici, luând în considerare atât importanța vieții de familie, cât și respectarea legislației în domeniul migrației.

Contăm pe respectul cetățenilor față de legislația în domeniul imigrației și vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la telefon 0761/344303 sau 0241/502308 şi email ct.igi@mai.gov.ro sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI CONSTANȚA

ULTIMA
ORĂ

ÎN PRIMUL TRIMESTRU AL ACESTUI AN, POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI AU INTRODUS ÎN CENTRELE DE CUSTODIE PUBLICĂ APROXIMATIV 280 DE STRĂINI

Sari la conținut