Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

CĂSĂTORIE DE CONVENIENŢĂ DEPISTATĂ DE POLIŢIŞTII DE IMIGRĂRI DIN DÂMBOVIȚA

3 iulie 2018

Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma activităților specifice, au refuzat prelungirea dreptului de ședere unei tinere de 20 de ani din Republica Moldova, în urma constatării căsătoriei de conveniență cu un român. Pe numele acesteia a fost  emisă o decizie de returnare prin care este obligată să părăsească teritoriul României în maxim 30 de zile.  

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Dâmbovița au refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României în cazul unei femei de 20 de ani, din Republica Moldova, în urma constatării unei căsătorii de convenienţă cu un cetăţean român. 

Cei doi au declarat că s-au cunoscut în anul 2017 (însă în perioade și locuri diferite), anul acesta străina revenind în România unde, după nici o lună de zile petrecută pe teritoriul țării noastre, cei doi s-au căsătorit.

După oficierea căsătoriei în fața ofițerului de stare civilă român, străina s-a prezentat la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Dâmbovița, cu documentele necesare şi a solicitat prelungirea dreptului de şedere în scop de reîntregirea familiei.

Conform procedurilor, poliţiştii de imigrări au început verificările în cazul celor doi soţi, în cadrul cărora au fost efectuate vizite la domiciliul conjugal declarat, discuţii cu persoane din anturajul acestora și alte activități relevante în stabilirea situației reale. 

Interviul, considerat un instrument de lucru important în reliefarea vieţii reale de familie, a contribuit, şi de această dată, la clarificarea situaţiei cuplului. Întrebările adresate soţilor în cadrul interviului au vizat demonstrarea realităţii mariajului, cunoşterea partenerului de viaţă, precum și viața în comun a celor doi.  

Urmare a verificărilor efectuate, s-a concluzionat că străina a încheiat căsătoria de convenienţă cu scopul de a eluda condiţiile de şedere pe teritoriul României şi de a obţine un document care să-i permită să rămână pe teritoriul țării noastre.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii au refuzat prelungirea dreptului de şedere femeii din Republica Moldova, pe numele acesteia fiind emisă o decizie de returnare prin care este obligată să părăsească teritoriul României în maxim 30 de zile.  

Pentru a preîntâmpina astfel de situații, Inspectoratul General pentru Imigrări întreprinde toate măsurile necesare pentru prevenirea, descoperirea și combatarea acestei practici, luând în considerare atât importanța vieții de familie, cât și respectarea legislației în domeniul migrației.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA

ULTIMA
ORĂ

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 48 DE ORE

Sari la conținut