Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

BULETIN DE PRESĂ – ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI CONTINUĂ: PESTE 20 DE STRĂINI AFLAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE AU FOST DEPISTAȚI ÎN MAI MULTE JUDEȚE

13 mai 2023

Peste 20 de străini depistați în situații ilegale, opt dintre aceștia au fost îndepărtați sub escortă, 20 de societăți comerciale controlate, spații de cazare verificate, aproximativ 900 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare emise, dar și alte activități preventive au fost desfășurate de polițiștii de imigrări din cadrul a 10 structuri în această săptămână.

Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.

Două societăți comerciale și două unități de cazare verificate de polițiștii de imigrări din Botoșani

Polițiști din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, au desfășurat, în municipiul Botoșani și Orașul Flămânzi, miercuri, 10 mai a.c., o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

Au fost verificate două unități de cazare și două societăți comerciale, fiind legitimați șase de străini, cu vârste cuprinse între 25 și 46 de ani, dintre care cinci din Nepal și unul din Sri Lanka.

În cadrul activităților nu au fost constatate situații de încălcare a legislației în domeniu.

Sancțiuni în valoare de 50.000 de lei aplicate de polițiștii de imigrări din Constanța

În perioada 10 – 12 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța, în cooperare cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, polițiști de la structura de poliție rutieră și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, au desfășurat o acțiune, pe raza de competență, scopul fiind combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor în România.

În cadrul activităţilor întreprinse, au fost controlate patru societăți comerciale, 41 de autovehicule au fost verificate și 64 de străini au fost legitimați.

Ca urmare a verificărilor efectuate, au fost depistați, în situații ilegale, cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 52 de ani, dintre care patru din Turcia și unul din Republica Moldova.

Din primele cercetări a reieșit că unul dintre străini a fost depistat în ședere ilegală, doi desfășurau activități lucrative fără aviz și contract individual de muncă, iar în două cazuri, străinii de aflau în ședere ilegală și desfășurau activități lucrative fără aviz de muncă.

Pe numele persoanelor în cauză au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară în termen de 15, respectiv 30 de zile de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, reprezentanții a trei societăți comerciale au fost sancționați cu amenzi în valoare de 50.000 de lei, iar într-un alt caz, persoana juridică a fost invitată la sediul structurii de imigrări, în vederea clarificării situației, în conformitate cu O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Bărbat din Republica Turcia depistat la muncă ilegală în Dâmboviţa

Poliţiştii de imigrări din Dâmbovița, în cooperare cu inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, au depistat, pe raza municipiului Târgoviște, la data de 10 mai a.cun bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Republica Turcia, care desfășura activități lucrative în cadrul unei societăți comerciale, fără contract de muncă.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta a intrat legal în România, în baza permisului de ședere în scop de muncă, însă a desfășurat activități lucrative, fără contract de muncă, în cadrul altei societăți comerciale decât cea pentru care deținea drept de muncă.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au revocat dreptul de ședere temporară al străinului și au emis pe numele acestuia decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 30 zile.

De asemenea, față de reprezentantul societății comerciale, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Două societăți comerciale controlate de polițiștii de imigrări din Iași

O acţiune privind combaterea şederii și muncii ilegale a străinilor a fost desfășurată, miercuri, 10 mai a.c., de polițiștii de imigrări din Iași, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, pe raza de competență.

Au fost verificate două societăți comerciale, șase străini, cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, dintre care patru din Bangladesh și unul din Liban, au fost legitimați.

În două cazuri au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene în termen de 30 zile.

De asemenea, polițiștii de imigrări continuă verificările și față de societățile comerciale, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsuri în consecință, dacă va fi cazul.

Patru bărbați din Bangladesh depistați în situații ilegale de polițiștii de imigrări din Neamț

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, toți din Bangladesh, au fost depistați în situații ilegale de polițiștii de imigrări din Neamț, joi, 11 mai a.c., ca urmare a unei acțiuni în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț. Au fost controlate trei societăți comerciale.

Ca urmare a verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză au intrat legal în România, în scop de muncă, însă la momentul depistării desfășurau activități lucrative într-un alt scop decât cel pentru care au primit avize de muncă.

Polițiștii de imigrări au luat măsura revocării dreptului de ședere prevăzut prin viză și au emis decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile.

De asemenea, la ieșirea din țară, pe numele acestora va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni.

Totodată, reprezentantul societății comerciale a fost invitat la sediul structurii de imigrări, în vederea clarificării situației.

Polițiștii de imigrări din Satu Mare au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Polițiști din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Satu Mare au participat, vineri, 12 mai a.c., la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la invitația Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare.

Activitatea s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor, fiind prezenți reprezentanți ai 422 de societăți comerciale.

Celor prezenți la activitate le-au fost prezentate informații referitoare la prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, dar și aspecte privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.  

Tot în această săptămână, polițiștii de imigrări, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Satu Mare și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, au controlat două societăți comerciale și au legitimat 32 de străini.

În cadrul activităților nu au fost constatate situații de încălcare a legislației în domeniu.

Doi străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări din Sălaj

Doi tineri din Republica Moldova au fost îndepărtați sub escortă, joi, 11 mai a.c., până la punctul de trecere al frontierei. Motivul? Au fost depistați desfășurând activități lucrative fără forme legale pe un șantier de pe raza județului.

La ieșirea din țară, pe numele acestora a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni.

La activitate, polițiștii de imigrări au fost sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Sălaj și inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Tot în această săptămână, polițiștii de imigrări din Sălaj, în cooperare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, au depistat, la începutul săptămânii, pe raza județului, un bărbat din Pakistan care se afla în ședere ilegală și desfășura activități lucrative la o societate comercială din județul Sălaj.

Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile. La ieșirea din țară, pe numele bărbatului va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni.  

Acțiune a polițiștilor de imigrări din Suceava, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava

Polițiștii de imigrări din Suceava, în cooperare cu jandarmi din carul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, au desfășurat, joi, 11 mai a.c., o misiune de îndepărtare sub escortă a șase persoane din Pakistan, care se aflau în situații ilegale.

Persoanele în cauză au fost escortate până la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă Otopeni.

Un bărbat din Nepal, care desfășura activități lucrative fără forme legale a fost depistat de polițiștii de imigrări din Vrancea

Polițiștii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări Vrancea, în cooperare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea au desfășurat în această săptămână o acțiune, pe raza de competență, având ca scop combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe raza județului Vrancea.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse au fost supuse verificărilor patru societăți comerciale care își desfășoară activitatea pe raza județului Vrancea, fiind identificați 12 cetățeni nepalezi, cu vârste cuprinse între 23 ani și 43 ani, care desfășurau activități lucrative în cadrul a două dintre societățile comerciale controlate.

Ca urmare a verificărilor efectuate s-a constatat faptul că 11 dintre aceștia dețineau avize de angajare în muncă, respectiv permise unice, obținute în scop de angajare în muncă la societățile supuse controlului.

De asemenea, în continuarea verificărilor s-a stabilit că cea de-a douăsprezecea persoană, în vârstă de 35 de ani, avea dreptul de ședere temporară reglementat pe teritoriul României în scop de angajare în muncă, în baza unui aviz de angajare obținut de o societate cu sediul pe raza județului Argeș. La momentul depistării acesta desfășura activități lucrative la punctul de lucru al unei societăți comerciale de pe raza județului Vrancea, societate care nu a obținut în prealabil avizul de angajare în muncă și nici nu a încheiat un contract individual de muncă cu cetățeanul nepalez.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au dispus măsura revocării dreptului de ședere temporară al acestuia, fiindu-i emisă și o decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în termen de 30 de zile. La ieșirea din țară, pe numele bărbatului va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, societatea comercială în cadrul căreia cetățeanul nepalez desfășura activități lucrative fără forme legale a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, în conformitate cu prevederile O.G. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare, atât în scopul combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate, cât și în scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale.

Aproximativ 900 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare au fost acordate în cinci zile

În domeniul azilului, în perioada 8-12 mai a.c., niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.405 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 132.272 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 880 de permise de ședere fiind acordate în perioada de referință.

Întâlnire de lucru la Romexpo

Inspectorul de poliție Ioan GLĂVAN din cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București a participat, joi, 11 mai a.c., la o întâlnire de lucru, la ROMEXPO, activitate desfășurată cu ocazia vizitei Organizației ACT Alliance Geneva în România.

Organizația menționată asigură suport și asistență umanitară de urgență în cazul dezastrelor și conflictelor armate și a dislocat fonduri pentru cetățenii ucraineni aflați în România, prin AIDRom.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND VIZA DE LUNGĂ ȘEDERE PENTRU ALTE SCOPURI

Sari la conținut