Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

BĂRBAT DIN REPUBLICA TURCIA, DEPISTAT CU ŞEDERE ILEGALĂ ÎN DÂMBOVIŢA

22 mai 2023

Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat un bărbat din Republica Turcia, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Acesta a fost sancționat cu amendă și obligat, prin decizie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Dâmboviţa au desfăşurat la data de 20 mai a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii au depistat pe raza municipiului Târgoviște, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Republica Turcia, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că aceasta a intrat legal în România, în baza unei vize de lungă ședere în scop de muncă. Ulterior, a obținut permis de ședere în acest scop, însă la încetarea dreptului de ședere, ca urmare a rezilierii contractului de muncă de către angajator, nu a părăsit teritoriul ţării noastre.

Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestuia decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile.

De asemenea, bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 800 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, la ieșirea din țară, pe numele persoanei în cauză va fi instituită și măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, în conformitate cu prevederile actului normativ menționat, pentru o perioadă de 6 luni.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE REFERITOARE LA CONDIȚIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN CETĂȚEAN STRĂIN DACĂ DOREȘTE SĂ VINĂ ÎN ROMÂNIA ȘI SĂ RĂMÂNĂ PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE

Sari la conținut