Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

BĂRBAT DIN INDIA DEPISTAT ÎN SITUAȚII ILEGALE ȘI AMENZI DE PESTE 140.000 DE LEI APLICATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI UNOR SOCIETĂȚI COMERCIALE

29 decembrie 2022

Combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate rămân în continuare o prioritate a polițiștilor de imigrări. În ultima săptămână, polițiștii au finalizat verificările în cazul a 13 societăți comerciale, șapte dintre acestea fiind sancționate cu amenzi în valoare totală de 143.500 de lei.

În perioada 20-28 decembrie a.c., polițiștii de imigrări din București, au continuat acțiunile de verificare și control, pe raza de competență, scopul fiind prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor din țara noastră.

În urma acțiunilor întreprinse, la data de 28 decembrie a.c., poliţiştii au depistat un bărbat de 43 de ani, din India, care se afla în ședere ilegală.

Din verificări a reieșit că acesta a intrat legal în țara noastră, în scop de muncă, iar la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit teritoriul României.

Pe numele persoanei în cauză, polițiștii au emis decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, în perioada de referință, polițiștii de imigrări au finalizat verificările documentelor prezentate de către reprezentanții a 13 societăți comerciale. Într-un caz nu au fost constatate nereguli, în cinci cazuri, reprezentații societăților comerciale au fost sancționați cu avertisment, iar în alte șapte au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 143.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN IAȘI ÎN COOPERARE CU REPREZENTANȚI DIN CADRUL INSPECTORATULUI TERITORIAL DE MUNCĂ IAȘI

Sari la conținut