Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

BĂRBAT DIN INDIA AFLAT ÎN SITUAȚII ILEGALE PE TERITORIUL STATELOR MEMBRE SCHENGEN ÎNDEPĂRTAT SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI

25 iulie 2024

Ieri, 24 iulie a.c., polițiștii de imigrări din București au efectuat o misiune de îndepărtare sub escortă a unui cetățean indian aflat în ședere ilegală pe teritoriul statelor membre Schengen. La ieșirea din țară, pe numele cetățeanului în cauză a fost dispusă măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, pentru o perioadă de un an și 6 luni, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

La data de 24 iulie a.c., în urma activităților specifice, polițiștii de imigrări din București au depistat un bărbat de 23 de ani, din India, care se afla în ședere ilegală.

Din verificări a reieșit că, la data de 17 aprilie a.c., polițiștii de imigrări din Bacău, au emis pe numele acestuia decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile.

Astfel, polițiștii au stabilit că cetățeanul indian se afla în ședere ilegală din luna aprilie a acestui an, context în care, ca urmare a nerespectării termenului de plecare voluntară, la data de 24 iulie a fost însoțit până la Aeroportul Internațional “Henri Coandă” București, de unde a fost îmbarcat pe o cursă comercială către țara de origine.

La ieșirea din țară, pe numele acestuia a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de un an și 6 luni, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, rămân în continuare acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 48 DE ORE

Sari la conținut