Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

APROXIMATIV 8.000 DE CERERI DE AZIL AU FOST ÎNREGISTRATE ȘI PESTE 41.700 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII DE PROTECȚIE TEMPORARĂ AU FOST EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN CELE 9 LUNI ALE ACESTUI AN

9 octombrie 2023

În domeniul azilului, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie a.c., la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări au fost înregistrate aproximativ 8.000 de cereri de azil.

Cele mai multe au fost depuse de cetățenii din Bangladesh – 2.478, apoi de cei din Siria – 1.264, Pakistan – 1.094, Nepal – 650 și Sri Lanka – 413.

În perioada de referință, polițiștii de imigrări au emis 41.766 de permise de ședere pentru beneficiarii de protecție temporară.

***

Reamintim că cererea de azil poate fi depusă de oricare străin, aflat pe teritoriul României sau într-un punct pentru trecerea frontierei. O persoană este considerată solicitant de azil din momentul manifestării de voinţă, exprimate în scris sau oral, în faţa autorităţilor competente, din care să rezulte că aceasta solicită protecţia statului român.

Cererile de azil se depun personal de către străinii aflaţi pe teritoriul României sau într-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat.

În cazul străinilor minori, cererile de azil pot fi depuse de reprezentantul legal.

Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani pot depune cereri de azil în nume propriu.

Dacă un străin se adresează cu o cerere/memoriu/petiţie în care menţionează că doreşte o formă de protecţie în Romania, i se comunică în scris că este necesar să se prezinte personal la autorităţile competente să primească astfel de cereri.

Cererile de azil depuse în afara teritoriului României nu sunt admise.

Mai multe informații în acest domeniu găsiți aici: https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2022/10/LEGE-nr.-122-din-4-mai-2006.pdf

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

72 DE POSTURI SCOASE LA CONCURS ÎN CADRUL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI AU EMIS, ÎN PRIMA JUMĂTATE A ACESTEI LUNI, PESTE 1.700 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE

Sari la conținut