Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

ALTE TREI PERSOANE LUATE ÎN CUSTODIE PUBLICĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

7 septembrie 2023

Poliţiştii de imigrări din Bucureşti au introdus ieri în Centrul de Cazare a Srăinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre, trei bărbaţi care au fost transferaţi din Austria în baza Regulamentului Dublin.

Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 24 și 26 de ani, din Bangladesh, Egipt și Sudanul de Sus sunt bănuite de infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Acestea au fost preluate, miercuri, 6 septembrie a.c., de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă – Otopeni.

La ieşirea din ţară, pe numele acestora va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii de imigrări au mai preluat la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă – Otopeni alte trei persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 38 de ani, din Bangladesh, Pakistan și Siria, bănuite de infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Persoanele în cauză au fost transferate din Austria în baza Regulamentului Dublin.

Întrucât acestea au solicitat o formă de protecție internațională au fost transferate la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București, până la clarificarea situației.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND PRELUNGIREA DREPTULUI DE ŞEDERE PENTRU DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI COMERCIALE

Sari la conținut