Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

ACTIVITĂŢI DESFĂȘURATE DE POLŢIŞTII DE IMIGRĂRI DIN  VÂLCEA, ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ACESTUI AN

29 mai 2023

În primele patru luni ale acestui an, polițiștii Biroului pentru Imigrări al Județului Vâlcea au asigurat managementul șederii şi rezidenţei pe teritoriul României pentru 342 de persoane. Au fost emise 16 decizii de returnare și amenzi în valoare de peste 7.000 de lei au fost aplicate.

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Vâlcea, în perioada de referință, au asigurat managementul șederii şi rezidenţei, pe raza județului, pentru 342 de străini din state terțe, cei mai mulți fiind din Sri Lanka şi 13 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE, majoritatea din Italia.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe raza judeţului sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), angajare în muncă sau voluntariat.

În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost soluţionate cinci cereri de  invitare în România a unor străini.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 249 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detaşaţi.

De asemenea, au fost soluţionate 349 de cereri de reglementare a  dreptului de ședere și au fost emise 332 de permise de ședere temporară și 10 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 13 certificate de înregistrare pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate  acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistaţi cu ședere ilegală trei străini.

Împotriva străinilor aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 16 decizii de returnare prin care s-a stabilit obligația şi termenul pentru plecare voluntară de pe teritoriul României. A fost dispusă măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre, pentru perioade cuprinse între 6 luni şi un an, împotriva a 14 străini.

În perioada de referinţă au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.400 lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată sau O.G. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI VÂLCEA

ULTIMA
ORĂ

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN IAȘI ÎN COOPERARE CU REPREZENTANȚI DIN CADRUL INSPECTORATULUI TERITORIAL DE MUNCĂ IAȘI

Sari la conținut