Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

ACTIVITĂTEA POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN DÂMBOVIȚA, ÎN ANUL 2021

25 ianuarie 2022

 

În cursul anului 2021, polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Dâmbovița au asigurat managementul șederii și rezidenței în România pentru 624 de persoane, dintre care peste 542 din state terțe și 82 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost depistați 14 străini în situații ilegale și emise 12 decizii de returnare, iar 1 cetățean străin a fost îndepărtat sub escortă. De asemenea, au fost emise 581 de avize de muncă pentru lucrători permanenți. Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de 20.500 de lei.

Activitatea polițiștilor din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Dâmbovița s-a desfășurat pe parcursul anului 2021 în conformitate cu atribuțiile conferite de legislația în vigoare pe linie de migrație și luând în considerare dispozițiile legale, recomandările și măsurile emise de prevenire şi limitare a răspândirii infectării cu coronavirus (COVID-19).

Astfel, în ceea ce privește șederea/rezidența pe teritoriul României, în anul 2021, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Dâmbovița au asigurat managementul șederii pentru 624 de persoane, dintre care 542 din state terțe, cei mai mulți din Republica Moldova, Turcia și Sri Lanka, și 82 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia și Spania.

Principalele scopuri pentru care străini și-au stabilit reședința pe teritoriul României sunt conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membri de familie ai cetățenilor români, UE sau SEE),  angajare în muncă, studii sau stabilire permanentă pe teritoriul țării noastre.

Astfel, în ceea ce privește admisia în România, în perioada de referință, au fost primite 12 invitații, depuse majoritatea pentru străini din Palestina și Egipt.

De asemenea, ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 537 de permise de ședere pentru ședere temporară și 21 de permise de ședere pe termen lung. Au fost eliberate 66 de certificate de înregistrare și 14 cărți de rezidență permanentă.

În aceeași perioadă, au fost înregistrate 945 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 581 de avize pentru lucrători permanenți, majoritatea pentru străini provenind din Pakistan, Sri Lanka și Nepal.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu în urma cărora au fost depistați 14 străini în situații ilegale.

Pentru străinii aflați în situații ilegale sau care nu mai întruneau condițiile prevăzute de lege pentru acordarea/prelungirea dreptului de ședere, au fost emise 12 decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligația de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României, 1fiind îndepărtat sub escortă. Pentru 4 persoane a fost aplicată măsura de nepermiterea intrării în țară pentru perioade cuprinse între 6 luni și 5 ani.

Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de 20.500 lei pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România republicată, sau a  O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBŢINUTE DE POLIŢIŞTII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AI JUDEŢULUI ALBA, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN

Sari la conținut