Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

BULETIN DE PRESĂ: ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI ÎN BUCUREȘTI ȘI ÎN MAI MULTE JUDEȚE: 10 DECIZII DE RETURNARE EMISE ȘI OPT STRĂINI LUAȚI ÎN CUSTODIE PUBLICĂ

6 iulie 2023

Polițiștii de imigrări din Arad, Bihor, București și Sibiu au desfășurat la începutul acestei săptămâni mai multe activități privind combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate. Opt străini au fost luați în custodie publică, 10 decizii de returnare au fost emise și o sancțiune în valoare 40.000 de lei a fost aplicată.

Activitatea de prevenire și combatere a șederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetățenilor străini reprezintă o prioritate a Inspectoratului General pentru Imigrări în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

Peste 20 de străini legitimați de polițiștii de imigrări din Arad

La data de 3 iulie a.c., colegii noștri în cooperare cu polițiști de frontieră au verificat, pe raza de competență, o unitate de cazare, context în care au fost legitimați 22 de străini, toți din Sri Lanka.

Ca urmare a verificărilor efectuate, doi dintre străinii legitimați se aflau în ședere ilegală. Pe numele persoanelor în cauză au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile.

În aceeași zi, ca urmare a unei acțiuni cu efective proprii, polițiștii de imigrări din Arad au depistat, în municipiul Arad, două persoane din China, care se aflau în ședere ilegală. Și în acest caz, pe numele acestora au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre.

11 străini preluați de la Sectorul Poliției de Frontieră Borș: Opt au fost luați în custodie publică

La data menționată, polițiștii de imigrări din Bihor au preluat de la polițiștii de frontieră 11 străini. Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 19 şi 43 de ani, șase din Egipt, trei din Sudan și doi din Pakistan, sunt bănuite de tentativă la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Trei dintre acestea au solicitat o formă de protecție internațională, fiind conduse la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara, până la clarificarea situației. Ceilalți opt au fost introduși în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre. La ieşirea din ţară, pe numele bărbaţilor va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Amendă în valoare de 40.000 de lei aplicată de polițiștii de imigrări unei societăți comerciale

Și polițiștii de imigrări din București au depistat patru străini în timp ce desfășurau activități lucrative la o societate comercială. Trei dintre aceștia se aflau în ședere ilegală, iar unul nu avea contract de muncă.

40.000 de lei a fost valoarea sancțiunii contravenționale aplicată persoanei juridice de către polițiștii de imigrări.

Tot la începutul acestei săptămâni, polițiștii de imigrări din București au depistat patru bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 61 de ani, doi din Iran și doi din Tadjikistan, în timp ce desfășurau activități lucrative la o societate comercială cu domeniul de activitate construcții.

Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în țara noastră, în scop de angajare în muncă, însă la momentul depistării trei se aflau în ședere ilegală, iar unul fără forme legale.

Ca urmare a celor constatate, pe numele persoanelor în cauză au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15, respectiv 30 de zile de pe teritoriul țării noastre. De asemenea, într-un caz, la ieșirea din țară, pe numele unuia dintre bărbați va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, societatea comercială a fost sancționată cu amendă în valoare de 40.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare (primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detaşare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată; primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin cu şedere ilegală, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată).

Și la Sibiu au fost depistați doi străini în ședere ilegală

În urma unei acțiuni cu forțe proprii, colegii noștri au identificat doi bărbați de 30, respectiv 33 de ani, din India, care se aflau în situații ilegale.

Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în țara noastră, în scop de angajare în muncă, însă la momentul depistării se aflau în ședere ilegală.

Ca urmare a celor constatate, pe numele persoanelor în cauză au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre.

Polițiștii de imigrări sunt în continuare la datorie și acționează atât cu forțe proprii cât și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru siguranța cetățenilor.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

72 DE POSTURI SCOASE LA CONCURS ÎN CADRUL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI AU EMIS, ÎN PRIMA JUMĂTATE A ACESTEI LUNI, PESTE 1.700 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE

Sari la conținut