Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN VÂLCEA ÎN COOPERARE CU POLIȚIȘTI DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN VÂLCEA

17 iunie 2024

Poliţiştii de imigrări din Vâlcea, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat o acțiune, pe raza de competență, ce a avut ca scop prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate. Trei străini au fost depistați în situații ilegale.

La data de 14 iunie a.c., polițiștii de imigrări din Vâlcea, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat o acțiune în localitatea Călimănești, ce a avut ca scop prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate.

A fost controlată o societate comercială cu domeniul de activitate “restaurante”, context în care au fost identificați trei bărbați din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 34 și 39 de ani, care se aflau în ședere ilegală.

De asemenea, străinii în cauză nu aveau nici avize de muncă.

Ca urmare a verificărilor, pe numele acestora au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul țării noastre în 15 zile, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Ulterior, aceștia au solicitat o formă de protecție și au fost cazați în Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București, până la clarificarea situației.

Totodată, reprezentantul societății comerciale a fost invitat la sediul structurii de imigrări, în vederea continuării verificărilor.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

17 STRĂINI AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

Sari la conținut