Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI

11 aprilie 2023

Un bărbat din Nepal, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere a fost depistat ieri de polițiștii de imigrări din București, în timp ce desfășura activități lucrative la o societate comercială.

La data de 10 aprilie a.c., poliţiştii de imigrări din București au continuat verificările pe linia combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.

În urma activităților desfășurate, poliţiştii au depistat, în ședere ilegală, un bărbat de 31 de ani, din Nepal, care desfășura activități lucrative fără forme legale la o societate comercială.

Ca urmare a celor constatate, pe numele persoanei în cauză a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile din România.

De asemenea, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de un an, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, polițiștii continuă verificările și față de societatea comercială, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsuri în consecință, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

PESTE 2.500 DE PERMISE DE ȘEDERE AU FOST EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ

Sari la conținut