Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

SOCIETATE COMERCIALĂ DIN JUDEȚUL CLUJ SANCȚIONATĂ CONTRAVENȚIONAL CU AMENDĂ ÎN VALOARE DE 45.000 LEI

30 ianuarie 2023

Reprezentanții unei societăți comerciale din județul Cluj au fost sancționați la sfârșitul săptămânii trecute cu amendă în valoare de 45.000 lei, pentru primirea la muncă fără forme legale a trei cetăţeni din Camerun. Pe numele a doi străini au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 30 de zile.

Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a străinilor reprezintă o prioritate a polițiștilor de imigrări din Cluj, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

La data de 28 ianuarie a.c., politiștii de imigrări din Cluj, în urma acțiunilor întreprinse, au identificat fără forme legale la o societate comercială de pe raza de competență trei persoane (două femei și un bărbat), cu vârste cuprinse între 25 și 36 de ani, din Camerun, care nu aveau aviz de muncă.

În cauză a fost luată măsura sancționării societății cu amendă în valoare totală de 45.000 lei, iar ca urmare a acestei sancțiuni, societatea nu va mai putea obține avize de muncă pentru străini în următoarele 6 luni.

De asemenea în cazul a doi dintre străini a fost luată măsura revocării dreptului de ședere, fiind emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 30 de zile.  

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

SERVICIUL  PENTRU  IMIGRĂRI  AL JUDEŢULUI  CLUJ

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBŢINUTE DE POLIŢIŞTII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AI JUDEŢULUI ALBA, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN

Sari la conținut