Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

PESTE 12.000 DE CERERI DE AZIL, APROXIMATIV 128.800 DE CERERI PENTRU ELIBERAREA AVIZULUI DE ANGAJARE ȘI MII DE STRĂINI DEPISTAȚI ÎN ȘEDERE ILEGALĂ

8 decembrie 2022

În cursul acestui an, prioritățile operative ale polițiștilor de imigrări au vizat controlul permanent asupra respectării șederii străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, precum și eliberarea de permise de ședere pentru beneficiarii unei forme de protecție temporară, în contextul conflictului armat.

De la începutul acestui an și până la data de 7 decembrie a.c., la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări au fost înregistrate 12.003 cereri de azil, cele mai multe au fost depuse de cetățenii din Ucraina 4.392, India 1.474, Bangladesh 1.298, Siria 1.249 și Pakistan 773.

Centrele unde au fost înregistrate cele mai multe cereri sunt Timișoara-5824, Rădăuți -3695, Maramureș-981 și București-946.

Situația prezentată este una descendentă pe fondul măsurilor luate de structurile cu atribuții în domeniu.

Străinii aflați în situații ilegale au fost returnați sau îndepărtați sub escortă la finalizarea procedurilor legale, fie în țara de origine, fie până la punctele de trecere a frontierei de stat.

Ca urmare a acțiunilor specifice de control, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu structurile cu atribuții în domeniu, respectiv structurile partenere, au fost depistați în situații ilegale 4.878 de străini, cei mai mulți fiind din India-581, Bangladesh-566, Turcia-509, Moldova-499 și Nepal-400.

Dintre străinii depistați în situații ilegale în 655 de cazuri constatarea s-a făcut la ghișeul structurilor de imigrări.

Evoluția lunară, în această perioadă, în ceea ce privește cazurile de străini depistați în situații ilegale, a fost una ascendentă pe fondul intensificării activităților operative realizate de Inspectoratul General pentru Imigrări, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare.

În perioada de referință au fost înregistrate 128.727 cereri pentru eliberarea avizului de angajare, evoluția lunară fiind una ascendentă.

Cele mai multe au fost pentru Bangladesh-37.276, Nepal-20.164, Pakistan-18.093, Sri Lanka-13.528 și India-9.505.

Totodată au fost eliberate 104.717 avize, din care 95.886 din cota pentru anul 2022 (lucrători nou admiși pe piața forței de muncă din România) și 8.831 pentru străini deja intrați pe piața forței de muncă. Gradul de realizare al cotei este de 95,9%.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân activitățile prioritare ale polițiștilor de imigrări care contribuie astfel  la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND VIZA DE LUNGĂ ȘEDERE PENTRU ALTE SCOPURI

Sari la conținut