Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

PATRU CETĂȚENI STRĂINI DEPISTAŢI  ÎN SITUAȚII ILEGALE ȘI O SOCIETATE COMERCIALĂ SANCȚIONATĂ CONTRAVENȚIONAL

6 octombrie 2022

Poliţiştii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București au desfășurat ieri o acțiune, pe raza de competență, scopul fiind prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetățenilor străini pe teritoriul României. În urma activităţilor întreprinse, au fost depistați 4 cetăţeni străini în situații ilegale. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 15 de zile. Pentru o societate comercială au fost finalizate verificările și scancționată contravențional, cu suma de 64.500 de lei.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București au efectuat la data de 5 septembrie a.c.,  o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse au fost depistaţi în situații ilegale 4 cetățeni străini, din Bangladesh, Republica Dominicană și India.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că  aceștia se aflau în ședere ilegală, iar unul dintre aceștia desfășura activități lucrative fără forme legale, la o societate comercială.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au dispus măsura revocării dreptului de ședere și au emis pe numele cetățenilor străini decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 15 de zile, în conformitate cu prevederile O.U.G nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La ieșirea din țară pe numele străinilor va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 3, respectiv 6 luni, în conformitate cu O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În aceeași zi polițiștii de imigrări au finalizat verificările pentru o societate comercială, iar pentru neregulile constatate, au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă totală în cuantum de 64.500 de lei, în conformitate cu prevederile O.G nr.25/2014, privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE            

ULTIMA
ORĂ

TREI STRĂINI AFLAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI

Sari la conținut