Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

NOI ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN CADRUL DIRECȚIEI PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI 

30 septembrie 2022

Poliţiştii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București au desfășurat săptămâna aceasta o acțiune, pe raza de competență, scopul fiind prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetățenilor străini pe teritoriul României. În urma activităţilor întreprinse, au fost depistați doi cetățeni straini, din India și Nepal, care se aflau în ședere ilegală pe teritoriul României. O societate comercială a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

La data de 28 septembrie a.c., Poliţiştii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor desfășurate, polițiștii au depistat doi bărbați, de 31, respectiv, 43 de ani, unul din India și unul din Nepal, care se aflau în ședere ilegală pe teritoriul statului român.

Din verificări a reieșit că cetățeanul străin din India se afla în ședere ilegală pe teritoriul României, iar cel din Nepal desfășura activități lucrative fără aviz de angajare. Pe numele celor doi bărbați au fost emise decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15, respectiv 30 de zile.

La ieșirea din țară pe numele străinilor va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 3, respectiv, 6 luni, în conformitate cu O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, față de reprezentanții societății comerciale angajatoare a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 10.000 lei, în conformitate cu prevederile O.G nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE           

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBŢINUTE DE POLIŢIŞTII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AI JUDEŢULUI ALBA, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN

Sari la conținut