Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

CETĂȚEAN DIN TURCIA, DEPISTAT CU ŞEDERE ILEGALĂ ÎN ARGEȘ

6 septembrie 2022

Poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Argeş au depistat astăzi, cu ședere ilegală, în municipiul Pitești, un cetățean din Turcia, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei de şedere. Pe numele acestuia a fost emisă o decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul ţării noastre.

La data de 6 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Argeş au continuat acțiunile pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, context în care au depistat, în municipiul Pitești, un tânăr, de 22 de ani, din Turcia, care nu mai îndeplinea condițiile șederii pe teritoriul României.

Din verificări a reieșit că acesta a intrat legal în România, însă nu a părăsit teritoriul țării noastre la expirarea dreptului de ședere.

Pe numele tânărului a fost emisă o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească țara noastră în termen de 15 zile.

De asemenea, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 700 lei în conformitate cu prevederile O.U.G 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI ARGEŞ

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBŢINUTE DE POLIŢIŞTII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AI JUDEŢULUI ALBA, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN

Sari la conținut