Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

ACȚIUNE PE LINIA DEPISTĂRII ȘEDERII ȘI MUNCII ILEGALE A STRĂINILOR ÎN BUCUREȘTI

7 iulie 2022

În ziua de 5 iulie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București au efectuat o acțiune complexă având ca obiectiv combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini și, respectiv, a muncii ilegale prestate de aceștia, ocazie cu care au fost aplicate sancțiuni contravenționale și emisă decizie de returnare .

În ziua de 5 iulie a.c., polițiștii din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București au desfășurat o acțiune complexă pe linia combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini și, respectiv, a muncii ilegale prestate de aceștia, ocazie cu care au avut loc următoarele constatări:

Pe linia șederii ilegale a cetățenilor străini:

A fost identificată o cetățeancă nepaleză cu ședere ilegală în România. Față de aceasta s-a luat măsura sancționării cu avertisment și a fost emisă decizia de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pe linia combaterii muncii ilegale prestate de cetățeni străini:

În urma verificărilor efectuate la trei agenți economici, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 43.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare. Sancțiunile au fost dispuse ca urmare a identificării în evidențele agenților economici a faptului că anterior controlului, un număr de  doi cetățeni nepalezi aflați în ședere ilegală, au desfășurat activități lucrative și, respectiv, pentru identificarea unei cetățene ucrainene cu ședere legală pe teritoriul României, pentru care  agentul economic nu a comunicat Inspectoratul General pentru Imigrări în termenul legal, modificarea contractului de muncă.

BIROUL  INFORMARE  ŞI  RELAŢII  PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND VIZA DE LUNGĂ ȘEDERE PENTRU ALTE SCOPURI

Sari la conținut