Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

CETĂŢEAN STRĂIN, DEPISTAT CU ŞEDERE ILEGALĂ ÎN BRAŞOV

16 martie 2018

Poliţiştii de imigrări din Braşov au depistat un cetăţean străin, din Republica Moldova, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de şedere temporară.Pe numele acestuia  a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile, fiindu-i aplicată şi intzerdicţia de a mai intra pe teritoriul României pentru o perioadă de 1 an. Totodată a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 800 lei.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Braşov  au efectuat, la data de 16 martie a.c., un control  cu forţe proprii pe linia  prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat, cu şedere ilegală, pe raza comunei Feldioara, județul Braşov, un cetăţean din Republica Moldova,  cu vârsta de 34 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinii au intrat legal pe teritoriul  României, însă la expirarea perioadei legale de şedere, nu a părăsit ţara noastră.

Ca urmare a celor constatate,  pe numele străinului a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul ţării în termen de 15 zile, fiind sancţionat şi cu amendă contravenşională în valoare de 800 lei.

La ieşirea din ţară, va fi aplicată interdicţia de a mai intra în România pentru o perioadă de 1 an, în conformitate cu prevederile O.U.G.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

***

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Totodată, vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspectreferitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la nr. de telefon 0268407500 int.20356 şi tel./fax 0268324288.  sau vizitând site-ul www.igi.mai.gov.ro.

SERVICIUL DE IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI BRAŞOV

ULTIMA
ORĂ

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 48 DE ORE

Sari la conținut