Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

CETĂȚENI STRĂINI, DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE ÎN JUDEȚUL CARAŞ – SEVERIN

15 ianuarie 2019

 Poliţiştii de la imigrări din Caraş – Severin, în urma controalelor întreprinse cu forțe proprii, au depistat cinci cetățeni străini, în situații ilegale. Patru persoane au fost îndepărtate sub escortă și instituite asupra lor consemne de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 6 luni de zile, iar cel de-al cincilea urmează să fie pus în legalitate. Totodată, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 40.000 de lei.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Caraş – Severin au desfăşurat, în perioada 10 – 14 ianuarie a.c., acțiuni cu forțe proprii, pe linia prevenirii şi combaterii şederii și muncii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Astfel, în urma controlului efectuat la o societate comercială, cu obiect de activitate facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă ședere, polițiștii de imigrări au depistat patru bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 48 de  ani, din Serbia, care desfășurau activități lucrative fără aviz de angajare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări au constatat faptul că persoanele au intrat legal în România, în scop de vizită, însă nu aveau drept de muncă și, totodată, la expirarea perioadei legale de ședere nu au părăsit teritoriul țarii noastre.

Urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele străinilor decizii de returnare sub escortă, aceștia fiind conduși până la punctul de trecere a frontierei de stat în vederea îndepărtării în termen de 24 de ore. La ieșirea din țară, au fost instituite consemne de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 6 luni de zile.

Totodată, au fost sancționați reprezentanții societății comerciale cu amendă în valoare de 40.000 lei pentru nerespectarea prevederilor O.G.25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul Românieicu modificările și completările ulterioare.

Într-o altă acțiune polițiștii au depistat cu ședere ilegală, o tânără de 29 de ani, din Moldova. Întrucât, este membru de familie a unui cetăţean român, persoana a fost îndrumată să se prezinte la sediul structurii de imigrări din raza de reşedinţă, cu documentele necesare în vederea reglementării dreptului de şedere.

Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al județului Caraș-Severin continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor. Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediul biroului din bulevardul Alexandru Ioan Cuza, nr. 40, Reşiţa, la numărul de telefon  0255/502316 sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI CARAŞ – SEVERIN

ULTIMA
ORĂ

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 48 DE ORE

Sari la conținut