Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

VIZĂ DE LUNGĂ ȘEDERE ÎN SCOP DE ANGAJARE/DETAȘARE

28 octombrie 2021

Pentru obținerea vizei de lungă ședere pentru angajare trebuie să depuneți următoarele documente:

– copia avizului de angajare, eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări sau, după caz, documente prin care să se facă dovada că solicitantul se încadrează în categoriile de cetățeni străini care pot fi încadrați fără aviz de angajare;

– dovada mijloacelor de întreținere la nivelul salariului minim brut garantat în plată pentru întreaga perioadă înscrisă în viză ;

– certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeași valoare juridică, eliberat de autoritățile din statul de domiciliu sau de reședință;

– asigurarea medicală pe perioada valabilității vizei.

Următoarelor categorii de străini pot fi încadrați în muncă sau pot presta muncă la persoane fizice sau juridice din România fără aviz de angajare:

a) străinii al căror acces liber pe piaţa muncii din România este stabilit prin tratate încheiate de România cu alte state;

b) străinii care urmează să desfăşoare activităţi didactice, ştiinţifice sau alte categorii de activităţi specifice cu caracter temporar în instituţii de profil acreditate ori autorizate provizoriu din România, în baza unor acorduri bilaterale sau ca titulari ai unui drept de şedere temporară pentru desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică, şi personalul cu calificare specială, în baza ordinului ministrului educaţiei naţionale, precum şi străinii care desfăşoară activităţi artistice în instituţii de cultură din România, în baza ordinului ministrului culturii;

c) străinii care urmează să desfăşoare pe teritoriul României activităţi temporare solicitate de ministere ori de alte autorități ale administraţiei publice centrale sau locale ori de autorităţi administrative autonome;

d) străinii care sunt numiţi la conducerea unei filiale, reprezentanţe sau sucursale de pe teritoriul României a unei companii care are sediul în străinătate, în conformitate cu actele prevăzute de legislaţia română, care fac dovada în acest sens;

e) cetățenilor din Republica Moldova, Ucraina și Republica Serbia încadrați în muncă pe teritoriul României cu contract individual de muncă cu normă întreagă,pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic.

Viza de lungă ședere pentru detașare

Pentru obținerea vizei de lungă ședere pentru detașare, trebuie să depuneți următoarele documente:

– copia avizului de detașare eliberat în condițiile legislației speciale privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României;

– dovada mijloacelor de întreținere la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;

– certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeași valoare juridică, eliberat de autoritățile din statul de domiciliu ori de reședință;

– asigurarea medicală pe perioada de valabilitate a vizei.

Pot fi detaşaţi în România, fără obţinerea în prealabil de către beneficiarul prestării de servicii a avizului de detaşare, străinii din următoarele categorii:

a) străinii angajaţi ai persoanelor juridice cu sediul în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană, detaşaţi în România, cu condiţia prezentării permisului de şedere din acel stat;

b) străinii care desfăşoară activităţi didactice, ştiinţifice sau alte categorii de activităţi specifice cu caracter temporar în instituţii de profil acreditate ori autorizate provizoriu din România, în baza unor acorduri bilaterale ori ca titulari ai unui drept de şedere pentru desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică şi personalul cu calificare specială, în baza ordinului ministrului educaţiei naţionale, precum şi străinii care desfăşoară activităţi artistice în instituţii de cultură din România, în baza ordinului ministrului culturii;

c) străinii care urmează să desfăşoare pe teritoriul României activităţi temporare solicitate de ministere ori de alte autorități ale administraţiei publice centrale sau locale ori de autorităţi administrative autonome;

Taxa de viză este de 120 Euro și se achită în statul în care faceți solicitarea.

Ca și procedură internă, viza de lungă ședere pentru angajare primește aprobarea Centrului Național de Vize, fără a mai fi necesar și avizul Inspectoratului General pentru Imigrări. Pentru categoriile care desfășoară activități lucrative fără aviz de angajare, viza se acordă cu avizul Inspectoratului General pentru Imigrări.

Viza de lungă ședere se acordă pentru o perioadă de 90 de zile, cu una sau mai multe călătorii.

ULTIMA
ORĂ

17 STRĂINI AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

Sari la conținut