Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

TREI STRĂINI AFLAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI

3 iulie 2024

Prevenirea și combaterea migrației ilegale, precum și asigurarea unui mediu sigur și stabil pentru toți cetățenii, rămân în continuare acțiunile prioritare ale polițiștilor de imigrări din București. Trei străini au fost depistați în situații ilegale și o societate comercială a fost verificată.

Polițiștii din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București au identificat, în situații ilegale, la data de 1 iulie a.c., trei străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 44 de ani, din Republica Moldova, Siria și  Sudan.

  • Cetățeanul din Republica Moldova se afla în ședere ilegală, iar ca urmare a celor constatate a fost sancționat cu avertisment și i s-a emis o decizie de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile. La ieșirea din țară, pe numele acestuia va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 3 luni, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 
  • Cetățeanul sirian a intrat ilegal în România și a fost introdus în Centrul de Cazare al Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea sub escortă de pe teritoriul țării noastre. Și în acest caz, la ieșirea din țară va fi dispusă măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani.

  • Pe numele cetățeanului sudanez, polițiștii de imigrări din Giurgiu au emis o decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în termen de 15 zile de pe teritoriul țării noastre. Întrucât există riscul sustragerii, acesta a fost introdus în Centrul de Cazare al Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea sub escortă de pe teritoriul României.

În aceeași zi, polițiștii de imigrări au finalizat verificările la o societate comercială cu domeniul de activitate construcții. Pentru neregulile constatate, reprezentantul societății comerciale a fost sancționat cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România (a primit la muncă un cetățean iordanian fără a-i obține aviz de angajare. Străinul se afla în termenul de plecare voluntară).  

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CONSTANȚA ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ACESTUI AN

Sari la conținut