Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI PENTRU COMBATEREA MUNCII ILEGALE A STRĂINILOR, ÎN JUDEȚUL CONSTANȚA

7 septembrie 2021

Poliţiştii de imigrări din Constanța, în cooperare, au depistat 6 cetățeni străini, din Republica Moldova, care desfășurau activități lucrative fără forme legale. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare sub escortă și aplicată interdicția de a intra pe teritoriul țării noastre, pentru o perioadă de 6 luni.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanța în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța au desfășurat, la începutul acestei săptămâni, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii muncii ilegale a străinilor, pe raza de competență.

În cadrul activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 62 de ani, toți din Republica Moldova, care desfășurau activități lucrative fără aviz de angajare sau contract de muncă la o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul construcțiilor civile.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinii au intrat legal în țara noastră, însă nu respectau scopul declarat și desfășurau activități lucrative fără forme legale.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele cetățenilor moldoveni decizii de returnare sub escortă, aceștia fiind conduși până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România în termen de 24 de ore. Pe numele acestora a fost instituită măsura de nepermiterea intrării în ţara noastră, pentru o perioadă de luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

La finalizarea verificărilor, față de reprezentanții societății comerciale se vor dispune măsurile legale conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI CONSTANȚA

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBŢINUTE DE POLIŢIŞTII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AI JUDEŢULUI ALBA, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN

Sari la conținut