Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

PESTE 50 DE ACȚIUNI, CONTROALE ȘI VERIFICĂRI AU EFECTUAT POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 48 DE ORE

18 aprilie 2024

Polițiștii de imigrări au efectuat, la nivel național, în perioada 16 – 17 aprilie a.c., 52 de acțiuni, controale și verificări, iar pentru neregulile constatate au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale.

Valoarea totală a sancțiunilor este de 30.831 de lei.

De asemenea, polițiștii de imigrări, în cooperare cu polițiști cu atribuții în domeniu au depistat 36 de străini aflați în situații ilegale, trei dintre aceștia fiind introduși în centrele de cazare a străinilor luați în custodie publică.

În perioada analizată, polițiștii de imigrări au înregistrat 867 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă, au fost aprobate alte 773 de astfel de documente, iar 159 au fost respinse.

Cetățenilor străini le-au fost emise 1.033 de permise de ședere temporară și pe termen lung, fiind înregistrate 977 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, alte 264 de permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI  RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CONSTANȚA ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ACESTUI AN

Sari la conținut