Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

PATRU STRĂINI AU FOST TRANSFERAȚI ZILELE TRECUTE DIN AUSTRIA, CEHIA ȘI SUEDIA ÎN BAZA REGULAMENTULUI DUBLIN

31 ianuarie 2024

Poliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti au preluat ieri de la Punctul de Trecere a Frontierei – Aeroport Henri Coandă Otopeni, patru străini transferați din Austria, Cehia, respectiv Suedia în baza Regulamentului Dublin. Doi dintre aceștia au fost introduși în Centrul de Cazare pentru Străinii Luați în Custodie Publică Otopeni, iar ceilalți doi au fost transferați în Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București, până la clarificarea situației, întrucât au solicitat o formă de protecție internațională.

La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti – Serviciul Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor au introdus în Centrul de Cazare pentru Străinii Luați în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul României, doi bărbați, de 23, respectiv 31 de ani, din Pakistan, transferați din Cehia în baza Regulamentului Dublin.

La ieşirea din ţară, pe numele bărbaților va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În aceeași zi, alte două persoane, o femeie de 33 de ani, din Eritreea, și un bărbat de 38 de ani, din Etiopia, transferate din Austria, respectiv Suedia în baza aceluiași regulament, au solicitat o formă de protecție internațională, fiind conduse la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București, până la clarificarea situației.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CONSTANȚA ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ACESTUI AN

Sari la conținut