Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

PATRU PERSOANE DIN REPUBLICA CONGO ȘI NEPAL, AFLATE ÎN SITUAȚII ILEGALE, AU FOST DEPISTATE IERI DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI

4 ianuarie 2024

Poliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti au depistat ieri patru persoane, două femei și doi bărbați, din Republica Congo, respectiv Nepal, aflate în situații ilegale. Una dintre acestea a fost introdusă în Centrul de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Otopeni, pe numele altor două persoane au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre, iar cea de-a patra persoană a fost transferată în Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București, până la clarificarea situației, întrucât a solicitat o formă de protecție internațională.

La data de 3 ianuarie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti – Serviciul Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor au introdus în Centrul de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul României, un bărbat de 24 de ani, din Republica Congo, care se afla în ședere ilegală pe teritoriul țării noastre.

La ieşirea din ţară, pe numele acestuia va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de un an, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În aceeași zi, alte două femei, de 26, respectiv 37 de ani, din Nepal, au fost depistate în situații ilegale de polițiștii de imigrări. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul țării noastre în 15 zile.

Cea de-a patra persoană, un bărbat de 21 de ani, din Republica Congo, depistat în ședere ilegală, a solicitat o formă de protecție internațională, fiind condus la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București, până la clarificarea situației.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CONSTANȚA ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ACESTUI AN

Sari la conținut