Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

RELOCAREA DIRECȚIEI PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

20 decembrie 2019

Inspectoratul General pentru Imigrări aduce la cunoștința publicului faptul că activitatea de relații cu publicul a  Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, din strada Eforie nr.3-5, se va desfășura, începând cu data de 23 decembrie 2019, la sediul direcției din strada Nicolae Iorga, nr. 23, sector 1, Bucureşti.

Astfel, cetățenii străini care doresc să aplice pentru reglementarea temporară a  dreptului de ședere și își stabilesc reședința în București, angajatorii care solicită avize de angajare/detașare pentru străini, persoanele care invită în România cetățeni străini vor efectua demersurile necesare de depunere a cererilor și ridicare a documentelor la noua locație.

Orarul programului de lucru cu publicul nu va fi modificat, acesta putând fi consultat pe pagina de internet a Inspectoratului General pentru Imigrări – secțiunea Contact  http://igi.mai.gov.ro/contact/direc%C8%9Aia-pentru-imigr%C4%82ri-municipiului-bucure%C8%98ti

De asemenea, audiențele directorilor Direcției Migrație și Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti vor fi susținute, începând cu aceeași dată de 23 decembrie, la adresa din  strada Nicolae Iorga, nr. 23.

În continuare, temporar, la sediul Direcției de Imigrări a Municipiului București din strada Domnița Anastasia, nr. 2-4, sector 5 București, vor fi preluate cererile pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România ce intră în competența structurii.

Aceste măsuri, de primă etapă,  au fost luate în contextul relocării polițiștilor  ca urmare a încadrării cladirii din strada Eforie 3-5 în clasa de risc seismic ridicat.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

ȘASE MISIUNI DE ÎNDEPĂRTARE SUB ESCORTĂ AU FOST  EFECTUATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CADRUL CENTRULUI DE CAZARE A STRĂINILOR LUAȚI ÎN CUSTODIE PUBLICĂ OTOPENI

Sari la conținut