Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

CETĂȚENI STRĂINI, DEPISTAȚI ILEGAL ÎN CONSTANȚA

14 ianuarie 2020

Polițiștii de imigrări din Constanța, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, din Turcia, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei de şedere. Cetățenii străini au fost sancționați contravențional cu amendă și obligați, prin decizie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile. La ieșirea din țară pe numele a doi dintre aceștia va fi instituit consemnul nominal de nepermiterea intrării pentru o perioadă de trei luni.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanța au efectuat, la data de 13 ianuarie a.c., o acțiune cu forțe proprii, pe linia  combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență.

Astfel, pe timpul desfăşurării acţiunii au fost depistați 3 bărbați, de cetățenie turcă, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, care aveau expirat dreptul de ședere pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că persoanele au intrat legal, în baza unor vize de scurtă ședere, însă, la expirarea perioadei legale de şedere, nu au părăsit teritoriul ţării.

Urmare a celor constatate, politiștii de imigrări au emis, pe numele străinilor, decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească teritoriul României în cel mult 15 zile. Totodată, cetățenii turci au  fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 2.900 lei, iar la ieșirea din țară, pentru doi dintre aceștia, va fi institutită măsura de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 3 luni.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României. Vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la telefon 0761/344303 sau 0241/502308 şi email ct.igi@mai.gov.ro sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI CONSTANȚA

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBŢINUTE DE POLIŢIŞTII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AI JUDEŢULUI ALBA, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN

Sari la conținut