Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

DECIZIE DE RETURNARE EMISĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI

23 octombrie 2023

Un bărbat, cetățean egiptean, aflat în ședere ilegală a fost preluat, la sfârșitul săptămânii trecute, de polițiștii de imgrări din București, de la colegii lor de la Direcția Generală  de Jandarmi a Municipiului București. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile.

La data de 21 octombrie a.c., poliţiştii de imigrări din București au preluat de la colegii lor din cadrul Direcției Generale  de Jandarmi a Municipiului București un bărbat de 42 de ani, din Egipt.

Persoana în cauză se afla în ședere ilegală, iar pe numele acesteia polițiștii de imigrări au emis decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre.

Reamintim străinilor că, în conformitate cu prevederile art. 83 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată şederea ilegală pe teritoriul României a străinului şi stabileşte obligaţia acestuia de returnare, precum şi termenul pentru plecarea voluntară.

Prin excepţie de la această regulă, în cazul străinului declarat indezirabil sau care prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare, prin decizia de returnare se constată şederea ilegală pe teritoriul României şi se stabileşte obligaţia de returnare şi îndepărtarea sub escortă.

Prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare:

  • străinul care a trecut sau a încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României;
  • străinul care a intrat în România în perioada de interdicţie dispusă anterior;
  • străinul a cărui identitate nu a putut fi stabilită;
  • străinul a cărui conduită determină suspiciunea rezonabilă că intenţionează să se sustragă de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare.

Decizia de returnare se întocmeşte în scris în două exemplare, fiecare în limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională, şi conţine motivele de fapt şi de drept, precum şi informaţiile privind căile de atac posibile.

Mai multe informații decizia de returnare, respectiv stabilirea obligaţiei de returnare a străinilor, găsiți accesând următorul link, art. 81 – 85: https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2023/07/ORDONANTADEURGENTAnr.194din12decembrie2002.pdf

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND VIZA DE LUNGĂ ȘEDERE PENTRU ALTE SCOPURI

Sari la conținut