Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

CINCI STRĂINI BĂNUIȚI DE TRECERE FRAUDULOASĂ A FRONTIEREI DE STAT AU FOST PRELUAȚI IERI DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI

28 septembrie 2023

Poliţiştii de imigrări din Bucureşti au introdus ieri în Centrul de Cazare a Srăinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre, un bărbat, care a fost transferat din Slovacia în baza Regulamentului Dublin. Alți patru străini transferați de autoritățile din Slovacia în baza aceluiași regulament au solicitat o formă de protecție internațională.

Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, din Irak și Siria, sunt bănuite de infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Acestea au fost preluate, miercuri, 26 septembrie a.c., de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă – Otopeni.

Unul dintre străini a fost introdus în Centrul de Luare a Străinilor luați în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul țări noastre.

La ieşirea din ţară, pe numele acestuia va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Întrucât ceilalți patru străini au solicitat o formă de protecție internațională au fost transferați la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București, până la clarificarea situației.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND VIZA DE LUNGĂ ȘEDERE PENTRU ALTE SCOPURI

Sari la conținut