Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI AU ÎNREGISTRAT PESTE 5.500 DE CERERI DE AZIL ȘI AU EMIS/REEMIS PESTE 34.000 DE PERMISE DE ȘEDERE BENEFICIARILOR DE PROTECȚIE TEMPORARĂ

13 iulie 2023

5.765 de cereri de azil au fost înregistrate de polițiștii de imigrări, la nivel național,  în primul semestru al acestui an și 34.467 de permise de ședere pentru beneficiarii de protecție temporară au fost emise/reemise.

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie a.c., au fost înregistrate 5.765 de cereri de azil, cele mai multe au fost depuse de cetățenii din Bangladesh – 2.099, Siria –  880, Pakistan –  752,  Nepal  –  399, Sri Lanka – 264 și alte țări – 1.371.

De asemenea, polițiștii de imigrări au emis/reemis în perioada de referință permise de ședere pentru 34.467 beneficiari de protecție temporară.

Cererea de azil poate fi depusă personal, de oricare străin, aflat pe teritoriul României sau într-un punct pentru trecerea frontierei de stat. O persoană este considerată solicitant de azil din momentul manifestării de voinţă, exprimate în scris sau oral, în faţa autorităţilor competente, din care să rezulte că aceasta solicită protecţia statului român.

În cazul străinilor minori, cererile de azil pot fi depuse de reprezentantul legal.

Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani pot depune cereri de azil în nume propriu.

Cererile de azil depuse în afara teritoriului României nu sunt admise.

Autoritățile competente să primească o cerere de azil sunt:

  • structurile Inspectoratului General pentru Imigrări;
  • structurile Poliției de Frontieră Române;
  • unitățile de poliție în cadrul cărora sunt constituite și funcționează centre de reținere și arestare preventivă;
  • structurile Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției.

Mai multe informații în acest domeniu găsiți aici: https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2022/10/LEGE-nr.-122-din-4-mai-2006.pdf

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND VIZA DE LUNGĂ ȘEDERE PENTRU ALTE SCOPURI

Sari la conținut