Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat cu ședere ilegală,  o femeie de 34 de ani și pe fiica acesteia, minoră, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Femeia a fost sancționată contravențional, și obligată, prin decizie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile. La ieșirea din țară va fi instituit consemn nominal de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 6 luni.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Dâmboviţa, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, Serviciul Ordine Publică, au desfăşurat, la data de 20 mai a.c., o acţiune de prevenire și combatere a şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii au depistat pe raza de competență, două persoane din Republica Moldova, o femeie, în vârstă de 34 de ani, și pe fiica acesteia, care nu mai îndeplineau condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acestea au intrat legal în România, în baza paşaportului biometric, însă la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre.

Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare, prin care sunt obligate să părăsească ţara în termen de 15 zile. Totodată, femeia a fost sancţionată contravenţional cu avertisment, iar la ieșirea din țară, pe numele său, se va institui măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax 0245207506 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA