Săptămâna trecută, străinii cazați în Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Giurgiu au fost însoțiți de polițiștii din cadrul centrului într-o scurtă vizită la Muzeul Județean „Teohari Antonescu” din Giurgiu, pentru a se familiariza cu istoria și diversitatea culturală a României.
Pentru realizarea activității polițiștii din cadrul centrului au fost sprijiniți de reprezentanți ai Consiliului Național Român pentru Refugiați.
O vizită la muzeul de istorie poate reprezenta o adevărată lecție în domeniu, dar și o experiență cât se poate de plăcută.
Polițiștii din cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Rădăuți au însoțit, la sfârșitul săptămânii trecute, familiile străinilor cazate în centru și familiile cetățenilor ucraineni aflate temporar în Municipiul Rădăuți, într-o scurtă vizită la Muzeul Apelor “Mihai Băcescu” din Fălticeni, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei.
Străinilor le-au fost oferite informații despre mediul subacvatic, dar și despre fauna apelor din lume.
Activitatea a fost realizată cu sprijinul Organizației Salvați Copiii.
Ziua Mondială a Apei este un eveniment organizat anual de Organizația Națiunilor Unite care se concentrează pe importanța apei potabile.
În ceea ce privește activitatea de integrare a persoanelor cu o formă de protecţie şi a altor categorii de persoane, în perioada 1 ianuarie – 29 februarie a.c., în cele șase centre regionale de proceduri și cazare a străinilor, specialiștii în domeniul azilului au asigurat participarea la programul de integrare pentru 734 de beneficiari ai unei forme de protecție internațională.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE