Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

4 CETĂŢENI AFGANI FĂRĂ DREPT DE ȘEDERE PE TERITORIUL ROMÂNIEI, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTII DIN DOLJ

31 iulie 2019

Polițiștii de imigrări din Dolj, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat 4 cetățeni străini care au declarat că sunt din Afganistan și care nu aveau un drept de ședere pe teritoriul României. În urma audierilor, aceștia și-au exprimat dorința pentru obținerea unei forme de protecție internațională din partea statului român și au fost cazați în Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanților de Azil Giurgiu, unde vor parcurge procedura de azil.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Dolj, au desfăşurat, în data de 29 iulie a.c., o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străinilor, pe raza județului Dolj.

În cadrul activităților întreprinse, polițiștii au depistat, în municipiul Craiova, 4 cetățeni străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, care au declarat că sunt din Afganistan.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că niciunul dintre străini nu are drept de ședere pe teritoriul României, polițiștii de imigrări întocmind acte de constatare pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, faptă prevăzută şi pedepsită  de art. 262 din Codul Penal. 

În cadrul audierilor, străinii și-au manifestat dorința pentru obținerea unei forme de protecție internațională din partea statului român și au fost cazați la Centru de Proceduri și Cazare pentru Solicitanţii de Azil Giurgiu, unde vor parcurge procedura de azil.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

***

Facem apel către toţi cetaţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea  prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrări Dolj, din strada Amaradia nr.32-34, la numărul de telefon 0251/407500, interior 20317, 20323, 20265, e-mail dj.igi@mai.gov.ro, sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.  

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI DOLJ

ULTIMA
ORĂ

ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN SEZONUL ESTIVAL

Sari la conținut