Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

31 DE REFUGIAŢI SIRIENI, TRANSFERAȚI DIN TURCIA ÎN CADRUL PROGRAMULUI DE RELOCARE EXTRA-UE

10 decembrie 2019

          Astăzi, 10 decembrie a.c., un grup de 31 de persoane, refugiaţi de origine siriană, evacuat din Turcia, a sosit în România în cadrul programului de relocare extra UE. Prin acest demers România își aduce contribuția, alături de comunitatea internațională, la sprijinul și protecția refugiaților aflați provizoriu în Turcia, punând în aplicare angajamentele asumate pentru perioada 2018-2019.

Operațiunea de relocare, a celor 31 de persoane, a presupus un ansamblu de activități desfășurate de Inspectoratul General pentru Imigrări, în cooperare cu autorități cu atribuții în domeniu, precum și cu organizații internaționale, în vederea selectării și transferării în România a persoanelor aflate în nevoie de relocare.

Grupul alcătuit din 31 de persoane,  adulți și copii, cu vârste cuprinse între 2 și 86 de ani, are în componență  o familie monoparentală, una formată din soț și soție și patru familii extinse. Aceștia vor parcurge, într-o primă etapă, procedurile de înregistrare și recepţie, precum şi obținerea documentelor de şedere pe teritoriul românesc.

Ulterior, persoanele refugiate vor fi incluse în programul de integrare, în scopul familiarizării cu specificul societăţii româneşti, vor participa la cursuri de limba română și sesiuni de acomodare culturală, vor primi asistenţă şi consiliere specifică în funcție de nevoile individuale.

Complementar, prin organizaţiile neguvernamentale, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul de incidenţă, vor continua să primească asistenţa specifică, acordată prin proiectele cu finanţare europeană.

Transferul refugiaţilor sirieni, de astăzi, reprezintă punerea în aplicare a prevederilor  Hotărârii de Guvern nr.1596/2008 privind relocarea refugiaţilor în România și face parte din angajamentele asumate de statul nostru, pentru perioada 2018-2019, privind transferul a 109 persoane aflate în nevoie de relocare din Iordania (40) și Turcia (69).

Acţiunea de transfer a fost organizată cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie care a asigurat transportul persoanelor din Turcia în țara noastră. Costurile necesare acestei activităţi au fost susținute din fondurile alocate României de Uniunea Europeană prin Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare.

*  *

Refugiat în nevoie de relocare – străinul aflat pe teritoriul altui stat, care a fost recunoscut ca refugiat potrivit Convenției de la Geneva, sau străinul recunoscut ca refugiat de UNHCR în conformitate cu art. 1 lit. A din Convenția de la Geneva și cu art. II pct. 2 din Protocol, care nu beneficiază de protecție efectivă, nu are posibilitatea integrării pe teritoriul statului de azil și nu are posibilitatea de repatriere voluntară în condiții de siguranță și demnitate.

Relocarea refugiaţilor este procedura de selecţie şi transfer a refugiaţilor dintr-o ţară în care ei şi-au găsit refugiul către o ţară gazdă sigură, care acceptă să-i primească. Astfel, relocarea reprezintă singura soluţie durabilă  pentru acei refugiaţi care nu beneficiază de protecţie efectivă în prima țară de azil în care şi-au găsit refugiul.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBŢINUTE DE POLIŢIŞTII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AI JUDEŢULUI ALBA, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN

Sari la conținut