Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

300 DE STRĂINI DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE, ÎN LUNA FEBRUARIE A ACESTUI AN

8 martie 2024

Polițiștii de imigrări, în urma acțiunilor întreprinse în luna februarie a.c., atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu structuri cu atribuții în domeniu, au depistat 300 de străini în situații ilegale.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări desfășoară în permanență activităţi specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre.

Astfel, în perioada 1 – 29 februarie a.c., au fost efectuate mai multe acţiuni şi controale, cu efective proprii şi în colaborare cu alte structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale.  

În urma acțiunilor întreprinse, au fost depistați 300 de străini în situații ilegale, dintre care 111 au fost preluați de la polițiștii de frontieră, 52 ca urmare a controalelor și verificărilor, iar diferența au fost depistați prin alte activități specifice.

Dintre străinii depistați în situații ilegale, 45 sunt din Sri Lanka, 38 din Moldova, 32 din Turcia, iar diferența din alte state.

În toate cazurile, polițiștii au dispus măsuri, în funcție de fiecare caz în parte (în 85 de cazuri au fost emise decizii de returnare, iar în 50 de situații, străinii au fost sancționați contravențional).

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acțiunile prioritare ale polițiștilor de imigrări, care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

72 DE POSTURI SCOASE LA CONCURS ÎN CADRUL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI AU EMIS, ÎN PRIMA JUMĂTATE A ACESTEI LUNI, PESTE 1.700 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE

Sari la conținut