Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

27 DE CETĂŢENI STRĂINI DEPISTAȚI LA MUNCĂ ILEGALĂ PE RAZA JUDEȚULUI BIHOR

10 august 2022

Poliţiştii de imigrări din județul Bihor, în urma activităţilor întreprinse, au depistat 27 de cetăţeni străini care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale, pe raza de competență. Pe numele acestora urmează a fi emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 30 de zile. Față de reprezentantul societății comerciale angajatoare a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 100.000 de lei.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Bihor au efectuat astăzi, 10 august a.c., un control pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor desfășurate, au fost depistați 27 de cetățeni străini, cu vârste cuprinse  între 19 și 47 de ani, toți bărbați, din Bangladesh.

Din verificări a reieșit faptul că, aceștia sunt posesori ai unor vize de lungă ședere în scop de muncă obținute în baza unor avize de angajare, la o societate comercială din județul Bihor, însă au desfășurat activități lucrative la o altă societate, care în prezent, nu deține aviz de angajare pentru persoanele în cauză.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au dispus măsura revocării vizelor. Pe numele cetățenilor străini urmează a fi emise decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 30 de zile, în conformitate cu prevederile OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Față de reprezentantul societății comerciale angajatoare a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 100.000 de lei, în conformitate cu  prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI BIHOR

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE REFERITOARE LA CONDIȚIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN CETĂȚEAN STRĂIN DACĂ DOREȘTE SĂ VINĂ ÎN ROMÂNIA ȘI SĂ RĂMÂNĂ PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE

Sari la conținut