Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

18 STRĂINI AU FOST DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE ÎN PERIOADA MINIVACANȚEI: NOUĂ AU FOST INTRODUȘI ÎN CETRELE DE CUSTODIE PUBLICĂ

7 mai 2024

În perioada 1 – 6 mai a.c., polițiștii de imigrări au fost la datorie și au acționat la nivel național, pentru siguranța cetățenilor, în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale a Muncii, Zilei Naționale a Tineretului și Sărbătorilor Pascale.

18 străini au fost depistați în situații ilegale.

Obiectivele principale au fost siguranța cetățeanului, precum și prevenirea și combaterea migrației ilegale, respectiv a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul țării noastre.

Au fost desfășurate 33 de acțiuni, context în care au fost depistați în situații ilegale 18 străini, nouă dintre aceștia au fost introduși în centrele de cazare a străinilor luați în custodie publică.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.600 de lei.

De asemenea, au fost emise 228 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.

Totodată, în perioada 1 – 5 mai a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța au fost în dispozitive și au acționat alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca zilele de festival SUNWAVES și  BONHEUR să se desfășoare în condiții de siguranță. Au fost legitimați 424 de străini, 40 de societăți comerciale au fost controlate, iar în aplicația eDac au fost efectuate 190 de verificări.

Ca urmare a acțiunilor desfășurate nu au fost constatate nereguli pe linia respectării regimului juridic al străinilor în România.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND PRELUNGIREA DREPTULUI DE ŞEDERE PENTRU DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI COMERCIALE

Sari la conținut