Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

16  STRĂINI ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

27 decembrie 2023

Polițiștii de imigrări din cadrul Centrelor de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Otopeni și Arad au desfășurat în perioada 25 – 26 decembrie a.c., trei misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru șaisprezece străini, împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României.

Cei șaisprezece străini au fost escortați de polițiști din cadrul celor două centre de cazare până la Aeroportul  Internațional Cluj (șase srilankezi și un pakistanez) și Aeroportul Internațional Henri Coandă (opt nepalezi și un camerunez) unde au fost îmbarcați pe curse comerciale către țările de origine.

La ieșirea din țară, pe numele acestora a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Acțiunea polițiștilor de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CONSTANȚA ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ACESTUI AN

Sari la conținut