Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

142 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARĂ

7 aprilie 2023

Polițiștii de imigrări celebrează, la data de 7 aprilie a.c., 142 de ani de la semnarea, de către Regele Carol I, a primului act normativ care reglementa regimul străinilor în România „Legea asupra streinilor“, publicată în Monitorul Oficial nr. 6 din anul 1881. Ziua Armei a fost marcată, la nivel național, printr-o serie de activități informative, culturale, dar și prin acordarea distincțiilor “Polițistul Anului” și ”Structura Anului”.

Anul acesta, în Centrele Regionale de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați, Rădăuți și Timișoara, evenimentul a fost marcat în perioada 6 – 7 aprilie a.c., printr-o serie de activități informative și culturale.

Astfel, la Centrele Regionale de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați și Timișoara, a avut loc Ziua Porților deschise, context în care a  fost prezentată tehnica folosită în activitatea de poliție.

În continuarea activităților dedicate Zilei Inspectoratului General pentru Imigrări, la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Rădăuți au fost organizate activități pe diferite domenii. Temele abordate au fost: “Și ei au dreptul să-și îndeplinească visele”; “Formele și efectele migrației asupra comportamentului uman”; “Realități istorice și biografice care au favorizat exilul”, precum și “Povestea zonelor de război”.

De asemenea, în cadrul ședinței festive, prilejuită de aniversarea Zilei Inspectoratului General pentru Imigrări au fost acordate distincții “Polițistul anului”, respectiv “Structura anului” în domeniile migrație, azil și structuri suport.

Selecţia poliţiştilor nominalizaţi pentru aceste titluri s-a realizat pe baza rezultatelor deosebite obţinute în activitate, a conduitei morale şi profesionale, a spiritului de echipă, precum şi în considerarea caracterului umanitar al acţiunilor desfăşurate.

Astăzi, la zi aniversară, polițiștii de imigrări îndeplinesc cu onoare misiunea încredințată de statul român, aceea de a acorda străinilor dreptul de ședere, de a veghea la respectarea legalității, printr-un control permanent privind combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate, de a acorda protecție internațională persoanelor aflate în nevoie, precum și de a sprijini integrarea persoanelor în societatea românească.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE REFERITOARE LA CONDIȚIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN CETĂȚEAN STRĂIN DACĂ DOREȘTE SĂ VINĂ ÎN ROMÂNIA ȘI SĂ RĂMÂNĂ PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE

Sari la conținut