Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

14 CETĂȚENI STRĂINI ÎNDEPĂRTAȚI DIN ROMÂNIA, ÎN BAZA ACORDULUI DE READMISIE CU SERBIA

22 octombrie 2021

Polițiștii de imigrări din Arad cu sprijinul jandarmilor arădeni desfășoară, astăzi, o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 14 cetățeni străini aflați în custodie publică. La ieșirea din țară, pe numele lor se va institui măsura de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad continuă activitățile de îndepărtare a cetățenilor străini care nu își mai justifică șederea în țara noastră, cu noi misiuni.

Astfel, astăzi 22 octombrie a.c., polițiștii de imigrări organizează o activitate de îndepărtare sub escortă pentru 14 cetățeni străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 31 de ani, din Bangladesh, India, Maroc și Pakistan, aflați în custodie publică.

Cetățenii străini au intrat în țara noastră, în ultimele trei luni, fiind depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Dintre aceștia, 5 au solicitat o formă de protecție internațională statului român, cererile lor fiind respinse în procedura de azil ca nefondate, iar ceilalți se aflau în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări din momentul depistării.

Pe durata menținerii custodiei publice, polițiștii de imigrări au desfășurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă, în cazul de față, activități specifice procedurii de readmisie prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană și Republica Serbia.

La finalizarea procedurilor, cele 14 persoane sunt conduse la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferate autorităților din Serbia. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele acestora se va institui măsura de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Acțiunea polițiștilor de imigrări a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

PESTE 2.500 DE PERMISE DE ȘEDERE AU FOST EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ

Sari la conținut