Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

    11 CETĂŢENI STRĂINI DEPISTAŢI LA MUNCĂ ILEGALĂ PE RAZA JUDEȚULUI CLUJ

20 iulie 2022

Poliţiştii de imigrări din judeţul Cluj au depistat 11 cetăţeni străini, din Turcia, care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale pe raza de competenţă. Acestora le-au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească țara noastră în termen de 15 zile. Totodată, în cauză continuă verificările faţă de societatea comercială angajatoare, în vederea aplicării măsurilor legale ce se impun.

Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Cluj, au desfăşurat, ieri, 19 iulie a.c., o acțiune în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, pe linia prevenirii şi combaterii muncii nedeclarate a străinilor, de pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse au fost depistaţi 11 cetățeni străini din Turcia, cu vârste cuprinse între 29 și 46 ani, care desfășurau activități lucrative fără forme legale, la o societate comercială de pe raza judeţului Cluj.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că o parte din cetățenii străini au intrat în ţară, în baza unor vize de scurtă ședere, iar ceilalţi dețineau permise de ședere în scop de angajare în muncă la anumite societăți comerciale de pe teritoriul României.

Poliţiştii de imigrări au dispus măsura revocării vizelor pentru 2 cetățeni, iar pentru ceilalţi 9 au constatat încetarea dreptului de ședere și au emis pe numele acestora decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 15 zile. În două cazuri a fost dispusă și măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată.

Totodată, în cauză continuă verificările faţă de societatea comercială angajatoare, în vederea aplicării măsurilor legale ce se impun, în conformitate cu prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

***

Contăm pe respectul cetăţenilor faţă de legislaţia în domeniul imigraţiei şi îi invităm să ne contacteze pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax  0264 – 555656 sau utilizând căsuţa serviciului poştal electronic cj.igi@mai.gov.ro.

De asemenea, invităm cetăţenii străini şi europeni să viziteze pagina web a Inspectoratului General pentru Imigrări, www.igi.mai.gov.ro, prin intermediul căreia au posibilitatea să se informeze (inclusiv în limba engleză și franceză) cu privire la prevederile legale, documentele necesare pentru prelungirea dreptului de şedere temporară în România, precum şi posibilitatea de a înregistra on-line cererea de prelungire a dreptului de şedere temporară sau de înregistrare a rezidenţei în România, utilizând aplicaţia www.portaligi.mai.gov.ro.

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI CLUJ

ULTIMA
ORĂ

17 STRĂINI AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

Sari la conținut