Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

11 CETĂȚENI STRĂINI DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE DE CĂTRE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

8 iunie 2023

În urma acțiunilor întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat, zilele trecute, 11 persoane din Afganistan, Bangladesh, India, Moldova, Somalia și Turcia, care se aflau în situații ilegale. Scopul acțiunilor a fost prevenirea și combaterea șederii ilegale a străinilor pe teritoriul țării noastre. Trei dintre aceștia au fost luați în custodie publică.

La data de 6 iunie a.c., poliţiştii de imigrări au desfăşurat mai multe acțiuni, atât cu forțe proprii cât și în cooperare cu alte structuri cu atribuții în domeniul migrației ilegale.

Astfel, în municipiul București și pe raza de competență a județelor Timiș și Vrancea, au fost depistați, în situații ilegale, 11 străini, dintre care cinci din Bangladesh, doi din Turcia, și câte unul din Afganistan, India, Somalia și Republica Moldova.

La data menționată, polițiștii de imigrări din București au introdus în Centrul de Cazare al Străinilor luați în Custodie Publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre, trei bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 39 de ani, transferați în baza Regulamentului Dublin, din Franța, respectiv Slovakia. Întrucât aceștia sunt bănuiți de tentativă la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la ieșirea din țară, pe numele lor va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Un alt străin de 31 de ani, din Somalia, care a intrat legal în țara noastră, în scop de angajare în muncă, a fost depistat de polițiștii de imigrări în ședere ilegală.

În aceeași zi, polițiștii de imigrări din Timiș au depistat în ședere ilegală doi bărbați de 31, respectiv 40 de ani din Turcia. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 30 de zile. La ieșirea din țară, pe numele unuia dintre persoanele in cauză va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Alți patru din Bangladesh, bănuiți de tentativă la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, au fost preluați de la polițiștii de frontieră. Întrucât au solicitat o formă de protecție internațională, au fost conduși la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara, până la clarificarea situației.

Și polițiștii de imigrări din Vrancea au depistat în situații ilegale o persoană de sex feminin din Republica Moldova. Întrucât persoana în cauză este membru de familie al unui cetățean roman, iar în astfel de cazuri măsura returnării este interzisă, polițiștii de imigrări au luat măsuri necesare în vederea reglementării situației.

Acțiunile polițiștilor de imigrări vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE REFERITOARE LA CONDIȚIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN CETĂȚEAN STRĂIN DACĂ DOREȘTE SĂ VINĂ ÎN ROMÂNIA ȘI SĂ RĂMÂNĂ PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE

Sari la conținut