Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

11 CETĂŢENI STRĂINI, DEPISTAŢI CU ŞEDERE ILEGALĂ ÎN SUCEAVA

16 mai 2018

 Polițiștii de imigrări din Suceava, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat 11 cetățeni străini, în ședere ilegală. Pe numele lor au fost emise decizii de returnare, 9 dintre aceștia fiind  luați în custodie publică în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României. De asemenea,  au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 4.600 de lei.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Suceava au desfăşurat, la data de 15 mai a.c., o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini, pe raza de competență.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistaţi, cu ședere ilegală, 11 cetăţeni străini, femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 13 și 39 de ani, din Sri Lanka.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că străinii au intrat legal în România, 6 în baza unor vize de scurtă ședere și 5 cu vize de lungă ședere în scop de detașare.

Pentru străinii intrați cu vize de lungă ședere, polițiștii de imigrări au dispus, ca urmare a încetării contractului de muncă, revocarea dreptului de ședere și, totodată, au emis decizii de returnare sub escortă pentru patru dintre aceștia, iar al cincilea va părăsi România voluntar în cel mult 15 zile.

Cei 6 cetățeni străini, ca urmare a nerespectării dreptului de ședere conferit prin viza de intrare de scurtă ședere, au primit decizii de returnare sub escortă de pe teritoriul național.

Ca urmare a celor constatate, 9 străini au fost introduși în Centrul de Luare în Custodie Publică Otopeni, în vederea îndepărtării sub escortă, urmând ca la ieșirea din țară, pe numele lor să fie  instituite consemne de nepermite a intrării în România pentru 1 an.

Minora, în vârstă de 13 ani, a fost cazată într-un centru aparținând Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava până la reglementarea situației juridice.

Polițiștii de imigrări au aplicat sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 4600 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

***

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni, pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul cetăţenilor faţă de legislaţia în domeniul imigraţiei şi îi invităm să ne contacteze pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale în domeniu, la telefon 0230 –203.290 sau utilizând emailul  sv.igi@mai.gov.ro.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI SUCEAVA

ULTIMA
ORĂ

PESTE 2.500 DE PERMISE DE ȘEDERE AU FOST EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ

Sari la conținut