Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

1.285 DE PERSOANE AU PARTICIPAT LA PROGRAMUL DE INTEGRARE ÎN ACEST AN

10 octombrie 2023

La data de 5 octombrie a.c., solicitanții de azil și beneficiarii unei forme de protecție internațională din cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Rădăuți au fost însoțiți de colegii noștri într-o excursie în județul Suceava, unde au vizitat Planetariul și Observatorul Astronomic, cu ocazia Zilei Educației.

Activitatea a fost realizată cu sprijinul Fundației ICAR.

O zi mai târziu (6 octombrie a.c.), la sediul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Maramureș, colegii noștri au organizat două activități dedicate solicitanților de azil și beneficiarilor unei forme de protecție internațională.

Prima activitate a avut ca scop informarea referitoare la drepturile financiare de care beneficiază străinii cazați în centru, în contextul legislației românești.

Cea de-a doua activitate, a fost  una de consiliere psiho-socială, organizată de către psihologul și asistentul social al centrului, menită să faciliteze adaptarea solicitanților de azil și a beneficiarilor unei forme de protecție internațională.

Activitatea s-a bazat pe exerciții practice și jocuri de rol.

Zilele trecute (7 octombrie a.c.), solicitanții de azil și beneficiarii unei forme de protecție internațională au avut, din nou, parte de o zi relaxantă. Împreună cu colegii noștri din cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați și reprezentanți ai Asociației JRS Romania au organizat o excursie cu vaporul pe Dunăre.

Destinația a fost Insula Cailor. Unul dintre motivele pentru care Insula Cailor este la mare căutare este acela că, turiștii care se plimbă cu barca pe fluviu pot vedea, din acest loc, cum România, Republica Moldova și Ucraina se întâlnesc într-un ochi de apă.

Pe parcursul traseului au fost prezentate obiectivele socio-culturale și informații relevante despre flora și fauna din zonă.

La activitate au participat 20 de beneficiari de protecție internațională cazați în centru.


În ceea ce privește activitatea de integrare a persoanelor cu o formă de protecţie şi a altor categorii de persoane, în perioada 1 ianuarie – 9 octombrie a.c., specialiștii în domeniul azilului au asigurat participarea la programul de integrare pentru 1.285 de persoane.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

11 STRĂINI CARE AU FOST DEPISTAȚI ÎN TENTATIVĂ DE TRECERE FRAUDULOASĂ A FRONTIEREI DE STAT, AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CADRUL CENTRULUI DE CAZARE A STRĂINILOR LUAȚI ÎN CUSTODIE PUBLICĂ ARAD

Sari la conținut